Dozarea și efectele secundare
Dozele recomandate pentru modafinil și armodafinil
Fiecare tabletă de Modalert și Modvigil conține 200 mg de modafinil. Produsele Waklert și Artvigil conțin 150 mg de armodafinil. Dacă sunteți utilizator nou, vă recomandăm să rupeți tableta în două și la început să utilizați doar o jumătate.
100 mg de modafinil sau 75 mg de armodafinil reprezintă pentru utilizatorul nou o cantitate suficientă pentru atingerea stării ideale de concentrare și atenție. Dacă aveți deja experiență cu utilizarea, pentru obținerea celor mai bune rezultate vă recomandăm doza clasică de 200 mg de modafinil, respectiv 150 mg de armodafinil. Nu utilizați niciodată mai mult de 2 tablete din oricare produs, în decurs de 24 de ore.
Important este ca utilizatorul să înțeleagă cum reacționează organismul său la modafinil / armodafinil și care este nivelul său de toleranță. Efectele încep să apară la o oră de la ingerare. Modafinil acționează timp de 6-8 ore, armodafinil chiar 10-12 ore.
Efectele secundare
Modafinil, respectiv Armodafinil fac parte dintre cele mai eficiente și sigure substanțe nootrope. Deși incidența efectelor secundare este minimă, trebuie să fiți atenți și să respectați doza recomandată. Acest lucru este valabil mai ales pentru noii utilizatori. Ca și în cazul oricărui preparat, și modafinil / armodafinil pot cauza efecte secundare.
Cele mai frecvente sunt:
- anxietate
- mețeli
- dureri de cap
- greață
- tulburări de somn
- reacție alergică
Există și posibilitatea efectelor secundare mai grave, deși apariția acestora este rară. Acestea includ schimbarea stării mentale și / sau a stării de spirit, agitație, confuzie, depresie, halucinații sau gândire distorsionată într-o altă formă.
Dacă observați oricare dintre următoarele simptome, solicitați ajutor medical de urgență – bătăi rapide/neregulate ale inimii, dureri în piept sau orice simptom al infecției – cum ar fi febra sau gâtul tumefiat.
Au fost raportate câteva cazuri de reacții alergice. Acestea pot include (printre altele): vezicule sau descuamarea pielii, mâncărime sau tumefiere (în special a feței, limbii și a gâtului), erupții cutanate, amețeli sau dificultăți de respirație.
În timpul consultării cu un medic, este important să îl informați cu privire la toate bolile actuale sau suferite. În special cu privire la cele care vă pot afecta tensiunea arterială, problemele cu ficatul și inima, bolile renale sau orice tulburare mentală.
De asemenea, trebuie să-l informați pe medicului dvs. dacă sunteți dependent de droguri sau alcool.
Interacțiunea cu alte medicamente
Înainte de a utiliza modafinil / armodafinil, este important să-l informați pe medicul dvs. despre orice alte medicamente pe care le luați (cu sau fără prescripție medicală) și suplimente pe bază de plante pe care le luați în prezent. De asemenea, este important să menționați dacă luați medicamente care scad tensiunea arterială (inclusiv beta blocante), anticoagulante precum Warfarin și medicamente care ar putea afecta activitatea enzimelor hepatice (adică medicamente care ar putea accelera procesul de excreție a medicamentelor din corpul dvs.), cum ar fi rifabutina și fenobarbitalul.
Există probabilitatea ca modafinil, respectiv armodafinil să accelereze sau să încetinească enzimele hepatice, ajutând la eliminarea altor medicamente din organism. În cazul unor antidepresive, acest lucru poate să le slăbească efectele. În special, antidepresivele MAOI (inhibitori ai monoaminooxidazei) nu acționează în mod adecvat împreună cu modafinil. Se recomandă întreruperea utilizării lor cu două săptămâni înainte, după și în timpul utilizării modafinilului / armodafinilului. Evitați astfel riscul serios de efecte nedorite.
Modafinil, respectiv armodafinil poate suprima eficacitatea contraceptivelor hormonale (a pilulei contraceptive, plasturelui sau inelului).
Prin urmare, se recomandă utilizarea unei forme diferite de contraceptive (cum ar fi prezervativul) în timpul utilizării (și timp de o lună după ultima utilizare), pentru a evita sarcini nedorite. De asemenea, evitați utilizarea medicamentelor împotriva răcelii care conțin substanțe cum ar fi pseudoefedrină sau Ephedra, ceea ce poate duce la creșterea pulsului și la hipertensiune arterială. Același efect în interacțiunea cu modafinil / armodafinil va avea, de asemenea, o doză mai mare de cofeină.